Mica Vrăjitoare

38.00lei

În stoc

Cod produs: 2549 Categorii: , Etichete: , ,

Descriere

Mica Vrăjitoare este hotărâtă să ajungă o bună vrăjitoare.

Mica Vrăjitoare avea doar o sută douăzeci și șapte de ani, ceea ce pentru o vrăjitoare nu înseamnă nicidecum că e „în vârstă“.

Cam șase ore pe zi, Mica Vrăjitoare și le petrecea cu exerciții de vrăji. Vraja nu este o treabă așa simplă. Cine vrea să ajungă departe în vrăjitorie nu are voie să fie leneș. Trebuie să învețe întâi toate trucurile mici și apoi pe cele mari. Mai ales că Micuța noastră Vrăjitoare era decisă să facă numai vrăji bune.

“Fără să-și dea seama că o bună vrăjitoare ar trebui să facă numai vrăji rele, Mica Vrăjitoare face nesmintit doar fapte bune, ca să fie o vrăjitoare bună: ajută două bătrânele să culeagă vreascuri pentru foc, salvează de la pierzanie o pereche de cai, o ajută pe fetița din târg să vândă cât mai multe flori, iar pe negustorul de maroane să vândă cât mai multe castane coapte, iar lanțul vrăjilor bune e nesfârșit. Și face toate aceste lucruri avându-l alături pe cel mai bun prieten, corbul Abraxas, o pasăre simpatică și foarte inteligentă, demnă de o vrăjitoare cu spirit de inițiativă și neînfricată.”

Informații suplimentare

Editura

Arthur

Pentru

Fete, Băieți

0.0
0 reviews
0
0
0
0
0

There are no reviews yet.

Be the first to review “Mica Vrăjitoare”